blog

inapoi

RAS (LACHEN - RIRE – LAUGH) de si cu Antonia Baehr (Germania)

Îmi place să râd. Râd des. Sunt văzută adesea râzând.
Antonia Baehr stătea la fereastra apartamentului ei mic dar elegant din Berlin, purtând o conversaţie existenţială cu sine, sau, ca să fim mai exacţi, cu unul din multele sale sine. Plimbându-şi o mână prin părul precis tăiat se întrebă: dacă ar fi să mă văd pe mine într-un grup de alte personaje spilcuite, cum m-aş descrie? Cea cu părul castaniu? Cea care se îmbracă bine? Cea cu mustaţă fumând pipă? Nu, îşi zise, lăsând un fir de fum să alunece dinspre buzele ei spre tavan, nu. M-aş descrie ca cea care râde. Cea căreia îi place să râdă, cea care este văzută adesea râzând.
„Râsul” e o lucrare despre râs ca râs. Pe durata piesei, ea explorează această expresie ca pe o entitate suverană, separată de bagajul care o determină – glume, gâdilături, naraţiuni, umor, bucurie, uitându-se la lucrul în sine: sunetul si forma, muzica, coregrafia şi drama, ritmul şi gestul râsului. Comicul nu se numără printre scopurile ei, dar contaminarea este un produs auxiliar de neevitat, care uneori schimbă contagios poziţiile de o parte şi de alta a celui de-al „patrulea perete”.
În aprilie 2007, Antonia Baehr a început să lucreze la această piesă monumentală cerând câtorva prieteni şi cunoştinţe să îi sărbătorească ziua de naştere făcându-i cadou „partituri de râs”. Partiturile urmau să fie compoziţii pentru Antonia Baehr singură pe scenă, cu lungimi între 5 şi 15 minute şi concentrate pe actul de a râde şi nu pe dorinţa de a fi amuzant. Muzicieni, artişti vizuali, dansatori şi performeri, precum şi membri ai familiei Baehr au răspuns cu aproape 20 de partituri de o mare varietate. Acolo unde unii i-au definit cu exactitate fiecare mişcare şi expresie, alţii i-au oferit stimuli pentru improvizaţie şi libertatea de a dezvolta o compoziţie pornind de la materialul generat. Cele mai stricte partituri au fost primite de la părinţii ei, tatăl ei trasându-o un proiect amplu de cercetare a arborelui genealogic al râsului, iar mama ei testându-i fiicei abilitatea de a râde la comandă prin testarea integrităţii râsului artificial, punând astfel sub semnul întrebării premisele fundamentale ale proiectului.


Antonia Baehr este coregrafă, performeră şi regizoare de film. Metodele ei de lucru sunt caracterizate de o abordare non-disciplinară şi de colaborarea cu diverşi participanţi prin folosirea unei structuri de joc în care rolurile se schimbă: fiecare persoană este alternativ regizor/ autor şi performer pentru celălalt. În 1994 a co-fondat grupul de performance „ex machinis”, stabilit în Berlin. A absolvit departamentul de film şi arte media din cadrul Hochschule der Künste Berlin, la clasa lui Valie Export (1996) şi a obţinut o bursă de cercetare DAAD şi o bursă de merit de la School of The Art Institute din Chicago. Acolo şi-a completat un master în performance cu Lin Hixson (parte a grupului de performance Goat Island) şi a început colaborarea cu William Wheeler. Din 2000 este stabilită la Berlin. A fost co-organizatoarea seriei de muzică experimentală şi performance „Labor Sonor”, la KuLe, din 2001 până în 2003 şi a fost printre gazdele festivalului  „Radioriff”, care a avut loc în decembrie 2003 la Ausland, Berlin. Din 2006 până în 2008 a fost artist asociat în rezidenţă la „Les Laboratoires d’Aubervilliers”, în Franţa. În 2008 şi-a publicat cartea „Rire/ Laugh/ Lachen”. Printre producţiile ei se numără: „Holding hands” (2000), „Un après-midi” (2003), „Larry Peacock” (2005), „Merci” (2006), „Rire” (2008) şi „Over The Shoulder” (2009). În 2010 dezvoltă o nouă coregrafie pentru patru interpreţi. Antonia Baehr lucrează cu Lindy Annis, Gaetan Bulourde, Valérie Castan, Antonija Livingstone, Eszter Salamon, Tamar Shelef şi William Wheeler, între alţii. Este producătoarea dansatorului şi dresorului de echitaţie [horsewhisperer] Werner Hirsch, a muzicianului şi coregrafului Henri Fleur şi a compozitorului Henry Wilt.

fake watches replica watches replica cartier